Radu
Ok. Deci cum naiba a aparut nebunia asta cu Theth si nordul Albaniei. Acum cateva zile, la o margine de drum prin Macedonia, coboara langa noi dintr-o Zastava un barbos. Vrea sa vada daca suntem bine, sa ne intrebe de sanatate. Ne conversam cateva minute bune si dintr-una-ntr-alta ajungem la inevitabila intrebare where are you from?. Zic, din Romania si mare mi-e mirarea cand aud Pai si eu! Omul e din Hunedoara, stabilit aici de douazeci de ani, olar. Ne intreaba incotro. Albania. Ii pica fata. Sa avem mare, mare grija cu Albania, zice. Numai anul trecut au fost omorati 1000 de turisti din Cehia! Asta e nebun. 1000?!?, intreb. El: nu chiar 1000, dar e o vorba cu 1000...Nu prea inteleg, dar mesajul e clar. Nu mergeti in Albania ca e jale cu J mare. Gata. Fructul oprit, lucrul interzis, toate ingredientele sa vrem acolo.
A, era sa uit. Makis, tipul la care am stat in Berat, ne-a spus ca zona asta, Theth, nordul Albaniei, e ca o Columbie a ierbii pentru Europa si ca de fapt turistii astia cehi omorati, care nu-s chiar 1000, faceau ceva trafic cu droguri pe acolo si chestii suspecte.
Ora 8:30. Suntem in Camping Shkodra Lake. Stabilesc cu Iulia planul de atac. Bagam un mic dejun englezesc asa ca inainte de hardcoreala, ne luam la revedere de la Dragos si Irina cu care stabilim sa ne regrupam pe undeva prin Muntenegru. Bucla de off-road pe care vrem sa o facem are vreo 90 de kilometri, teoretic. Eu zic ca si pana la Theth daca ajungem e bine. Pasager, bagaje, e greu, domne. Iulia vrea sa faca tot. De cand a prins gustul de coclauri zici ca a intrat Necuratu' in ea cand aude de off-road. Pornim. Pana la Boge e asfalt, asa ca pe Transfagarasan la noi.
Imediat dupa Boge incepe distractia. Intalnim un motociclist care zice ca mai jos cu zece kilometri e jale si ca pentru el nu se merita sa-si rupa V-Strom-ul pe aici, asa ca face cale-ntoarsa.
La intrarea in Theth, care e o chestie cu trei case si o ulita, il intalnim pe Jimmy Guri, autoproclamat (credem noi) sef peste toti sefii parcului asta natural si-al tot ce misca pe aici. Vorbeste o engleza cu accent de texan de zici ca e de acolo. Ne spune propriua lui versiune a povestii cu turistii cehi, zice si el ca sa nu o luam pe acolo dar daca totusi o luam sa tinem cartea lui de vizita. A mai scos si pe alti nebuni de acolo, cu mobre si oase rupte. Totul pentru pretul corect de 150 euro! Daca totusi ne hotraram sa continuam din sat mai departe, sa nu plecam mai tarziu de ora 15:00, ca sunt vreo cinci ore de mers pe off si-n plus, zice, ne va prinde intunericul fix pe unde au fost impuscati cehii.
Ma pun cu Iulia la o cafea la birtul din sat. In mintea mea e clar. Ne intoarcem de aici. N-am nicio problema sa ma pun pe mine in situatii dubioase. Dar cand vine vorba de Iulia, altfel sta treaba. O intreb ce crede, asteptandu-ma ca dupa toate povestile astea cu cehi impuscati si disparuti sa zica ca vrea mai repede pe coasta Dalmata. V-am zis mai sus de treaba cu Necuratu', off-road-ul si Iulia. Raspunsul e prompt: nu stiu tu, dar eu n-am chef sa ma intorc pe unde am venit. Bine, fata!
La vreo juma' de ora il intalnim pe Pawel. Polonez. Singur. Inca odata mi se confirma treaba ca polonezii au boasele cat pistonul de la F650. E numai un zambet. Zice ca drumul mai sus e bun, cateva balti, pietroaie, nimic greu. Mai zice ca undeva pe sus e un convoi de polonezi cu 4x4 si ca n-avem cum sa-i ratam. Vorba lui Pawel, e misto cand mai intalnesti pe cineva pe drumuri de-astea. It brings back hope!
Trece alta juma' de ora. Drumul inca bun. Din sens opus un 4x4, alb, cu un snop de buruieni cat un balot de fan, legat de masina. Ce naiba, au facut polonezii cale-ntoarsa? Trec de noi, numai fețe suspecte, Numai a polonezi nu arata aștia. Buruienile: iarba cat cuprinde. Marijuana, hasis, verde! WTF?!? Makis, 'tu-te-n aripa! Tu vorbeai serios?! Morcovul e cat lubenita! Ma uit la Iulia care rade. Bai, ce dracu, unde am ajuns? Tu ai vazut? Nu trec zece minute ca din fata apare un 4x4 pe care scrie POLICIA. Inauntru alte fețe dubioase care ne scaneaza din cap pana-n picioare. Ridic timid mana sa salut. Saluta si ei. Dam mai departe ca inapoi clar nu ne mai intoarcem.
Incepe sa fie din ce in ce mai rau pe jos. Albii de rau, bolovani de toate marimile, noroi. Ma astept, nu de putine ori, ca Roibu sa se rupa in doua. Pute a iarba din toate directiile. Posibil sa fi ajuns chiar in locurile alea despre care povestea Makis ca e foarte greu sa ajungi, la plantații. Mi-e frica. Chiar mi-e frica. N-am avut niciodata un sentiment asa puternic de nesiguranta. Ma gandesc ce idiot am fost sa ne bag pe aici. Incepe sa picure mocaneste. Geaca mea nu mai stie cu ploaie si chestii de-astea si-mi dau seama de cat de stresat sunt abia dupa vreo douazeci de minute in care m-am murat bine, cand imi amintesc ca avem costume de ploaie cu noi. GPS-ul, adica telefonul destept cu aplicatia de MAPS.ME nu l-am mai verificat din Theth si am senzatia ca ne-am pierdut iar asta ne-a facut el drumul pe unde crede ca-i mai bine. FUCK! Acum chiar sa vrem sa ne intoarcem si nu mai stim pe unde.
Ajungem intr-un sat, adica doua case care arata ca dupa bombardament, si numai barbati unul mai dubios ca altul, la o sezatoare, beau cafea si fumeaza. Iulia zice sa oprim sa-i intrebam unde suntem. Ai innebunit, zic?! Gaaaaz! Gata, am scapat si de astia. Iulia ma tot bate la cap sa fac poze cu defileul. Opresc intr-un final dar nici nu-mi dau jos casca din cap. Trag asa, rafala, una tot iese.
Continuam in sus, numai ace de par, ud, pietre ude, noroi, tot ce trebuie, toate ingredientele. Parca m-am mai calmat dar nu pot sa nu ma gandesc ca a trecut abia o ora de cand am plecat. Si nebunul ala de texan, Jimmy Guri, a zis ca facem cinci ore. Deci inca patru de asa ceva? O fi mai rau de atat? Unde cacat suntem? De ce ne-a trebuit noua off-road cu enșpe mii de bagaje si pasageri si fara GPS si singuri?
Dupa fiecare curba in mintea mea se deruleaza acelasi scenariu: cativa barbati mascati, probabil anuntati de dubiosii de mai devreme ca vin doi prosti pe motocicleta in sus sa le deconspire afacerile cu droguri, apar in fata noastra cu AKM-uri, ne opresc, ne pun in genunchi, eu ma uit la Iulia si-i spun cu lacrimi in ochi cat de rau imi pare, etc. Ca in filme.
Stiti vorba aia cu de ce ti-e frica de aia nu scapi? E pe bune. Dupa a cinci sutea curba pe acest drum crancen, apar cativa baieti, unul mai fioros ca altul, doi dintre ei cu AKM-urile pe umar! Totul parca se misca la relanti. Pana si Roibu. Privirile se atintesc asupra noastra si tot ce pot sa fac e sa ridic mana si sa salut prieteneste. Dau zoom pe unul dintre ei. Sta in picioare, cu arma pe umar si trage asa tacticos din tigara cu un zambet in coltul gurii. Baaaa, cine dracu' sunt astia? O sa murim! Gata, asta a fost. Nu opresc si ma gandesc ca o sa ne impuste in spate. Cosmarul se mai domoleste dupa primul ac de par cand ii pierdem pe dubiosi din vedere. Unde naiba sunt polonezii cu 4x4?! Aaaaa!
Cand totul parea fara de sfarsit, dupa vreo trei ore apar si polonezii nostri, odata cu prima raza de soare care avea sa ne-ncalzeasca. Ii gasim opriti pe marginea drumului, un copil din grup nu stiu cum se ranise la picior si-i acordau primul ajutor. Ii intrebam daca au vazut si ei oamenii cu pusti, snopii de marijuana si toate cele. Nimic. Nada! Parca am luat-o pe drumuri paralele in lumi paralele. Urmatoarele ore au fost cu mai putin stres, stiind doar ca trebuie sa fim mai rapizi ca polonezii, in caz ca se razgandesc albanezii nostri si incep vanatoarea de oameni.
Noi trei nefocusati la reintoarcerea in camping, surprinsi de un batranel binevoitor care a insistat sa ne faca poza. Se pare ca nu avea clarul la el in ziua aia.
No comments:
Post a Comment