Mostar

Iulia

     Dragos si Irina ajung inaintea noastra in Mostar si gasesc cazare la Lena, o tipa foarte simpatica. Ne spalam toti hainele la lighean, profitand de sarmele lungi ale Lenei si asteptam o ora mai decenta de plimbare. E mult prea cald.

     Se pare ca lucrurile pe aici nu merg atat de smooth ca-n Sarajevo, unde senzatia a fost ca toata lumea traieste in pace si respect. In Mostar, jumatatea bosniaca-musulmana si jumatatea croata-crestina pastreaza distanta si raceala. Are fiecare posta ei, de exemplu. Pentru noi pare absurd. Pentru ei, probabil, e singura formula gasita pana in acest moment pentru a nu se lua de gat.

    Se vede o campanela sub luna iar noi trecem pe langa minarete. Ne iau ochii toate suvenirurile si terasele si agitatia si apoi o vedem! E chiar ea. Coperta Lonely Planet. Am ajuns.

    Bietul pod refacut, motivul pentru care Mostarul e asa celebru. In '93, in plin razboi, partea croata s-a gandit ca ar fi o super lovitura in identitatea culturala a orasului, daca ar da cu racheta in podul asta construit de pe la 1500 de otomani. Aceste actiuni de a distruge patrimoniul cultural au intr-adevar un efect psihic devastator asupra inamicului dar e peste puterea mea de intelegere cum de e in stare cineva sa faca asta. Probabil lipsa educatiei e raspunsul?

        

A doua zi o luam la pas, dupa ce caldura o lasa mai moale. Trecem prin Mostarul cel frumos si ciuruit de gloante si ne miram.

Unii chiar au un job interesant: localnici care sar de pe vestitul pod (5 euro de om pentru grupuri mari si un spectacol pe masura).

 In partea croata a orasului am descoperit de unde pornea campanela vazuta cu o seara in urma.